„Ministrul Transporturilor s-a ţinut de cuvânt şi astăzi avem deschisă linia Târgovişte-Pucioasa-Fieni-Pietroşiţa.
De la data de 15 octombrie pe zonă va intra şi un operator privat, va avea mai multe trasee pe zi, curse dus-întors, vom încerca să adaptăm şi orarul de la SNCFR şi orarul de la privat în raport de nevoile din teren. Am primit de la localităţi numărul de elevi care fac naveta, am avea de la Pietroşiţa, Moţăeni, Brăneşti, Vulcana Pandele şi Doiceşti, aproximativ 508 elevi.
Vom vedea şi câţi studenţi sunt pe zona aceasta şi va trebui să discutăm cu conducerile liceelor şi şcolilor din Pucioasa.
Vom avea şi nişte întâlniri cu agenţii economici din zonă care au salariaţi şi, împreună cu cei care sunt din Societatea de Căi Ferate, vom face puţin lobby pentru că, dacă nu avem călători, riscăm să ajungem în situaţia în care am mai fost.
Va trebui ca şi Societatea de Căi Ferate să se implice în corectitudinea desfăşurării întregii activităţi; dacă se circulă «cu naşul», o să avem iarăşi cursele suspendate. Obiectivul următor pe zona aceasta este să redeschidem şi linia Târgovişte- I.L.Caragiale-Ploieşti şi apoi să găsim resursele financiare să punem în aplicare un proiect, care există din anul 2009, de reabilitare a Gării Centrale din Târgovişte.
Aceasta are, dincolo de valoarea în sine a unei clădiri, valoarea unei clădiri monument istoric. Trebuie să ştiţi că cei care merg cu trenul plătesc doar o parte din preţul biletului, restul – există o sumă de bani, o subvenţie – pe care o acordă Ministerul Transporturilor.
Marea dificultate de deschidere a liniei a fost legată de subvenţie, pentru că cine nu primea subvenţie, evident că nu putea să facă transport public de călători, în condiţii competitive de piaţă. Înţeleg că s-au făcut probe şi că lucrurile funcţionează în condiţii bune, asta în ceea ce priveşte starea infrastructurii.
Oricum, cred că transportul pe calea ferată este cel care trebuie să aibă viitor şi nu transportul cu microbuze, cred că acest transport este mai economic, mai ecologic şi mai sigur pentru toţi călătorii”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.