În perioada 28 septembrie-02 octombrie 2015, Poliţia Română derulează la nivel naţional Săptămâna Prevenirii Criminalităţii.
Anul acesta, în cadrul activităţilor vor fi implicate şi inspectoratele şcolare judeţene, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane, direcţiile Județene pentru sport şi tineret, O.N.G. – uri, fundaţii şi Instituţia Prefectului.
Pe parcursul celor cinci zile, vor fi abordate teme de interes instituţional, după cum urmează:
-
Luni, 28 septembrie 2015- prevenirea delincvenţei juvenile;
-
Marţi, 29 septembrie 2015 – prevenirea victimizării minorilor;
-
Miercuri, 30 septembrie 2015-prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului;
-
Joi, 01 octombrie 2015 – prevenirea criminalităţii organizate;
-
Vineri, 02 octombrie 2015 – siguranţa rutieră.
La Centrul de Prevenire a Criminalităţii din Târgovişte, poliţiştii, în colaborare cu o serie de parteneri, au organizat o conferinţă de presă prilejuită de lansarea Săptămânii Prevenirii Criminalităţii.
Totodată, a fost lansat şi Proiectul „ Atenţie! E viaţa ta!”, ajuns la a zecea ediţie.
De asemenea, poliţiştii au continuat activităţile în şcoli şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, distribuind elevilor materiale informativ-preventive.