mar. dec. 24th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_jandmo1Două tinere din Bucureşti, aflate în dificultate în Masivul Montan Bucegi au fost ajutate de jandarmii montani.

Sâmbătă, 19 septembrie a.c., în urma unui apel prin SNUAU „112”, jandarmii montani de la posturile ordine publică Peştera şi Zănoaga împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Salvamont Dâmboviţa au intervenit în zona Plaiul lui Păcală din Masivul Montan Bucegi în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate.

Turistele, două tinere din Municipiul Bucureşti au plecat într-o drumeţie pe traseul montan           Babele-Piatra Arsă, iar la un momentdat, la lăsarea întunericului acestea au rătăcit traseul marcat, din cauza necunoaşterii zonei şi a ceții.

În urma solicitării, salvatorii montani s-au constituit în două echipe de căutare, o echipă de jandarmi montani a plecat pe traseul Piatra Arsă-Babele şi o echipă de lucrători ai salvamont pe traseul Peştera-Babele. La un momentdat, jandarmii montani ajunşi în apropiere de zona Babele le-au reperat pe cele două tinere şi imediat au direcționat cealaltă echipă spre zona indicată.

În cele din urmă turistele au fost salvate şi conduse în condiții de siguranță în zona Peştera, de unde au fost preluate de către părinți, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.

Acțiunea de salvare a început la ora 20.45 şi s-a încheiat la ora 23.45, iar pe timpul acesteia s-a cooperat cu jandarmii montani de la Sinaia şi cu poliția pentru platoul montan Padina.

***

Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  „112” sau numerele de telefon 0749.058037/ 0749.034639 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

 

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL I.J.J. DÂMBOVIŢA