6 mai 2024

15 mii de credincioşi, aşteptaţi la sărbătorirea Sfântului Nifon, la Târgovişte! VEZI MĂSURILE DE ORDINE

130 DE JANDARMI VOR ASIGURA ORDINEA PUBLICĂ LA O ACTIVITATE RELIGIOASĂ IMPORTANTĂ În zilele de 10 şi 11 august a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti, în cooperare cu alte forţe vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona Catedralel Mitropolitane din municipiul Târgovişte, unde va avea loc o ceremonie religioasă prilejuită de sărbătorirea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti. La această activitate se preconizează participarea a 10000 – 15000 de credincioşi. Echipa managerială consideră că intensificarea cooperării cu instituţiile abilitate ale statului cu atribuţii în domeniul ordinii publice, reprezintă o prioritate pentru contracararea actelor antisociale şi realizarea unui climat optim de siguranţă şi încredere de care societatea civilă să beneficieze pe timpul desfăşurării evenimentului la care participă un public numeros. Având în vedere analiza situaţiei operative existentă în anii precedenţi, când s-a înregistrat o fluenţă mare de persoane, adresăm participanţilor următoarele recomandări preventive: – să respecte indicaţiile forţelor de ordine privind accesul şi staţionarea în locul de desfăşurare a manifestaţiei religioase; – să evite îmbulzeala pe timpul desfăşurării ceremoniei religioase, având în vedere faptul că închinarea la Sfintele Moaşte ale Sf. Ierarh Nifon se poate face pe tot parcursul zilei de 11.08.2011; – să aducă la cunoştinţa forţelor de ordine, eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol; – să ceară, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului de urgenţă „112”. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA „JANDARMERIA, O FORŢĂ PENTRU SECURITATEA TA!”

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial