„O să facem o evaluare a zonelor care au nevoie de intervenție.
În momentul acesta, sunt 12 miliarde disponibile, care vor fi utilizate fără a fi nevoie de rectificare bugetară, urmând ca ulterior să mergem pe sumele care vor ieși din rectificare.
Vrem să mai asfaltăm străzi, iar la anul aș vrea să «atacăm» cu prioritate zone neasfaltate din municipiul Târgoviște.
Mi se pare absolut corect față de cetățeni să asigurăm o infrastructură echilibrată în tot orașul.
O să facem o evaluare, sunt destule străzi în Micro II, Micro III, sunt foarte multe străzi neasfaltate.
Până în toamnă, vrem să asfaltăm în zona Laminorului, strada care trece prin spatele celor două blocuri de garsoniere din Laminorului, pentru că zona arată foarte rău.
Resursele bugetare sunt limitate, dar vom încerca să intrăm pe zonele care au cea mai mare nevoie de intervenția administrației publice locale”, a precizat primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan.