lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_itmCOMUNICAT DE PRESĂ

ACTIVITATE SEPTEMBRIE 2014

În cursul lunii septembrie 2014 I.T.M. Dâmboviţa a efectuat 120 de controale în domeniul relaţiilor de muncă, în urma cărora au fost constatate unele neconformităţi privind nerespectarea termenelor de înregistrare a registrului de evidenţă a salariaţilor, lipsa evidenţierii orelor lucrate de salariaţi, nerespectarea măsurilor dispuse în controalele anterioare şi munca la negru. Pentru toate acestea, 25 de angajatori au fost sancţionaţi cu avertismente şi amenzi în valoare de 148.000 de lei.

Munca nedeclarată a fost identificată la 8 angajatori care au fost depistaţi cu 24 persoane lucrând fără întocmirea documentelor de angajare în domeniile: construcţii, prelucrarea lemnului, comerţ. Pentru munca la negru s-au aplicat amenzi în valoare de 130.000 de lei, cu 30% mai mare faţă de luna august 2014 iar un angajator a fost trimis către organele de cercetare penală pentru primirea la muncă a mai mult de 5 persoane fără întocmirea documentelor de angajare.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost verificaţi 120 de angajatori. În urma controalelor au fost dispuse 178 de măsuri de remediere a deficienţelor şi s-au aplicat  167 de avertismente şi 14 amenzi în valoare de 41.000 de lei. Neconformităţi constatate: neacordarea echipamentului individual de protecţie, neutilizarea echipamentului individual de protecţie de către salariaţi chiar dacă acesta este asigurat de angajator, lipsa certificatului constatator eliberat de Oficiul Registrul Comerţului, neprelucrarea instrucţiunilor de utilizare a echipamentelor de muncă.