Buletin Informativ – 14.01.2011 În ultimele 24 ore echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente: • Joi – 13 ianuarie 2011, la ora 08:30, pompierii de la Garda Răcari au fost solicitaţi în localitatea Ghergani pentru salvarea unui câine căzut într-un puţ cu adâncimea de 4m; • Joi – 13 ianuarie 2011, la ora 08:54, pompierii de la Garda Răcari au fost solicitaţi în comuna Slobozia Moară, în urma producerii unui incendiu la o locuinţă improvizată într-un spaţiu dezafectat al fostului CAP. Evenimentul a fost observat şi anunţat (prin 112) de cîţiva cetăţeni care au trecut dimineaţă prin zona respectivă (zona fiind izolată, departe de alte locuinţe). Pompierii sosiţi la faţa locului au găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 59 ani care locuia fără forme legale în clădirea care a fost mistuită de flăcări. Din cercetările efectuate la faţa locului, se pare că jarul căzut dintr-o sobă pe nişte materiale textile, a fost cauza probabilă a producerii incendiului, în care au ars un pat, articole textile şi material lemnos depozitat în clădire; • Joi – 13 ianuarie 2011, la ora 10:47, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi în comuna Răzvad – sat Valea Voievozilor pentru salvarea unui câine rămas izolat pe o insuliţă formată pe râul Ialomiţa; • Joi – 13 ianuarie 2011, la ora 16:09, pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi pe strada Petru Cercel din Mun.Târgovişte pentru a debloca uşa unui apartament; Compartiment Informare şi Relaţii Publice – I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa