Lansarea Campaniei de prevenire a abuzurilor asupra copiilor şi adolescenţilor
S-a lansat campania de prevenire a abuzurilor asupra copiilor şi adolescenţilor. Aceasta a fost iniţiată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, sprijinit de Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
Campania se va desfăşura în perioada septembrie – decembrie 2014, la nivel naţional, şi are drept scop informarea populaţiei cu privire la consecinţele abuzurilor asupra copiilor şi adolescenţilor.
Activităţile circumscrise acestei iniţiative vor viza transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi stabilirea unor întâlniri ale poliţiştilor de prevenire cu beneficiarii acestei campanii.
Astfel, pentru promovarea mesajelor campaniei la nivelul judeţului Dâmboviţa, vor fi distribuite flyere cu recomandări preventive în cadrul unor acţiuni stradale de informare a populaţiei.
De asemenea, se vor desfăşura dezbateri pe tema prevenirii abuzurilor asupra minorilor, cu elevii de ciclul primar, gimnazial şi liceal, la orele de dirigenţie sau religie, în cadrul cărora vor participa şi reprezentanţii Societăţii Biblice Interconfesionale din România care, vor distribui Manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală”.