Lotul de jucători al lui Urban Titu a fost completat în această după-amiază cu un nou portar.
Cea mai nouă achiziţie de pe „Orăşenesc” se numeşte Radu Amuza şi a fost transferat de la Victoria Podu Rizii, o echipă din Liga a 6-a dâmboviţeană.
Goal-keeperul de 22 ani a fost achiziţionat de Urban pentru o perioadă de şase luni, după care îi va fi negociat din nou contractul dacă staff-ul tehnic va fi mulţumit de prestaţiile sale.
Pe lângă gruparea din Podu Rizii, Amuza a mai apărat buturile echipelor Voinţa Sălcioara, CS Conţeşti şi cea a juniorilor republicani de la Chindia Târgovişte.
La primul antrenament susţinut pe arena Urbanului, noul portar al formaţiei pregătite de Adrian Neaga a fost întins serios se Sabin Ciurea, antrenorul de portari al divizionarei C dâmboviţene.
Amuza îşi doreşte ca sub comanda lui Neaga să aibă parte de fiecare dată cele mai bune intervenţii când acesta va apela la serviciile sale.
â„Pentru mine este o onoare să joc la o echipă precum Urban. Mă bucur că aici am găsit un grup unit şi dornic de performanţă. La noua echipă îmi propun să joc cât mai bine şi să am parte de cele mai bune evoluţii”, a precizat noul portar al Urbanului.