Urban Titu începe de mâine seria meciurilor de pregătire din intersezon.
Echipa lui Adrian Neaga va înfrunta în primul amical al verii divizionara B, CS Mioveni, într-un joc ce va avea loc pe terenul grupării argeşene, de la ora 11.00.
După disputa cu formaţia antrenată de Claudiu Niculescu, Urbanul va mai susţine alte alte cinci teste de verificare până la jumătatea lunii august, împotriva unor echipe precum CSM Râmnicu Vâlcea (26 iulie), FC Olt Slatina (6 august), Atletic Bradu (9 şi 16 august) şi din nou, CS Mioveni (14 august).
De asemenea, Urban va evolua pe 30 iulie, în faza secundă a Cupei României, împotriva unui adversar pe care îl va stabili FRF.
Până la debutul campionatului, formaţia de pe „Orăşenesc” îşi propune să susţină cât mai multe jocuri de pregătire, contra unor adversari valoroşi, pentru a se putea vedea adevărata faţă a echipei la startul Ligii a 3-a.