joi. dec. 26th, 2024

Comunicat de presă Astazi, 17 decembrie 2010, la Centrul de Prevenire al Criminalităţii a avut loc o conferinţă de Presă ocazionată de lansarea Proiectului ”Dincolo de aparenţe“, proiect ce se va derula în perioada decembrie 2010-iulie 2011, beneficiarii direcţi ai acestuia fiind un număr de 1700 de elevi şi studenţi din instituţiile de învăţământ partenere, persoanele private de libertate din Penitenciarul Mărgineni şi minorii din Centrul de Reeducare Găeşti. La acest eveniment au participat reprezentanţii Poliţiei Municipiului Târgovişte, Centrului de Reeducare Găeşti, Universităţii Valahia din Târgovişte, Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi ai Penitenciarului Mărgineni, parteneri în acest proiect, 5 elevi voluntari din cadrul Liceului Economic Ion Ghica din Târgovişte, o persoana privată de libertate de la Penitenciarul Mărgineni clasificată în regim deschis şi un minor de la Centrul de Reeducare Găeşti. Proiectul vizează prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală şi sensibilizarea elevilor asupra comportamentelor ce trebuie adoptate în actele de violenţă, delincvenţă juvenilă, precum şi consumul de alcool, tutun şi droguri. Printre obiectivele proiectului amintim: – derularea activităţilor de reintegrare. – identificarea situaţiilor de risc care conduc la comiterea acţiunilor de violenţă prin valorificarea potenţialului educativ şi a experienţelor de viaţă – realizarea unor întâlniri interactive, transmiterea unor mesaje antiinfracţionale din partea persoanelor care execută pedepse privative de libertate şi a minorilor din centrul de reeducare Compartimentul Relaţii Publice