mar. dec. 24th, 2024

aneaga1Adrian Neaga vizează să facă din Urban Titu una dintre cele mai puternice divizionare C în următoarele două sezoane.

Noul antrenor al grupării dâmboviţene îşi propune să formeze pe „Orăşenesc” o echipă redutabilă, care să poată promova în Liga a 2-a, la finalul stagiunii 2015-2016.

Tehnicianul piteştean are încredere că poate să atingă obiectivul propus, după ce  şefii clubului îi oferă sprijin necesar din toate punctele de vedere.

De asemenea, acesta speră să fie susţinut şi de fani, atâta timp, cât formaţia din Titu va ajunge la cele mai bune rezultate.

„Chiar dacă sunt încă  la început de drum în meseria de antrenor, pe banca tehnică a Urbanului mi-am propus lucruri măreţe.

aneagaPentru început îmi doresc să formez o echipă competitivă, iar apoi să urc cu aceasta în eşalonul secund. În ceea ce priveşte al doilea obiectiv, ţintesc să-l duc la îndeplinire în al doilea sezon ca antrenor la Titu.

Am încredere totală în suporteri că vor fi lângă mine şi jucători dacă echipa va ajunge la rezultatele scontate.

Cu principalii conducători ai clubului mă înţeleg foarte bine, fapt ce mă face să cred că putem realiza împreună performanţe notabile.

Ţin să mai precizez că este un lucru extraordinar că la Titu se va construi un stadion modern”, a precizat „Rică Neaga” .