vin. dec. 27th, 2024

BĂNUIŢI DE FRAUDE ECONOMICE ÎN DOMENIUL ASIGURĂRILOR,

ARESTAŢI PREVENTIV

Poliţiştii specializaţi în combaterea infracţiunilor economico-financiare din Dâmboviţa au probat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni în dauna unor societăţi de asigurare-reasigurare.  Prejudiciul cauzat este estimat la peste 175.000 de euro.

arestati2La data de 11 iunie a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au destructurat o grupare infracţională, specializată în comiterea de înşelăciuni în dauna societăţilor de asigurare-reasigurare.

În urma investigaţiilor efectuate până în prezent a reieşit faptul că, în perioada 2011-2013, mai multe persoane ar fi înscenat accidente rutiere prin întocmirea de acte în fals, pe baza cărora ar fi fost întocmite şi avizate documente de daună, beneficiind astfel de despăgubiri de peste 175 000 de euro.

La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa au fost conduse 18 persoane pentru audieri.

Dintre aceştia, doi bărbaţi, de 38 şi 41 de ani, au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, şi fiind prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă, faţă de aceştia s-a luat măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al D.I.P.I şi S.R.I.