Dum. dec. 22nd, 2024

spfi2Razie în municipiul Târgovişte

40 de poliţişti târgovişteni au organizat pe raza municipiului Târgovişte o razie pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, ocazie cu care au fost aplicate 148 de sancţiuni contravenţionale.

Dintre acestea,108  au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor de circulaţie,  27 pentru încălcarea ordinii şi liniştii public, 5 la Legea 12/1990 şi 3 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Valoarea totală a amenzilor se ridică la peste 24000 de lei.

Exemplu :

Doi tineri sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de „nerespectare a armelor şi muniţiilor” după ce poliţiştii specializaţi în domeniul armelor, explozivi şi substanţe periculoase au descoperit la domiciliile lor câte o armă de tir sportiv, cu aer comprimat, deţinută fără îndeplinirea condiţiilor legale.

preveniretActivităţi în cadrul campaniei de prevenire a implicării pietonilor în accidente rutiere

In sfera activităţilor dedicate zilei de 1 iunie-Ziua Internaţională a Copilului, s-au înscris şi activităţile stradale organizate ieri, 29 mai 2014, de structurile de prevenire şi poliţie rutieră, în scopul preveniriiimplicării pietonilor în accidente de circulaţie.

Astfel, pietonii, cu mic, cu mare, au fost sfătuiţi cu privire la necesitatea respectării normelor privind circulaţia pe drumurile publice

Pentru prevenirea implicării copiilor în evenimente rutiere, poliţia dâmboviţeană recomandă părinţilor să îi înveţe pe cei mici :

– Să circule numai pe trotuare !

Să nu traverseze drumurile publice prin alte locuri decât prin cele special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje !

Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale să se deplaseze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora!

Să nu se angajeze în traversarea căilor rutiere în fugă, prin faţa sau spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii !

– Să evite să traverseze strada în fugă!

– Să aştepte mijloacele de transport în comun numai pe trotuare sau refugiile special amenajate şi nu pe partea carosabilă !

– Să evite să se joace pe drumurile publice sau în apropierea acestora şi să aleagă locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă maşini (parcurile, terenurile de sport, curtea şcolii sau a grădiniţei, etc.) !

Totodată, poliţia rutieră le recomandă pietonilor ca traversarea drumurilor publice să se facă numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje şi numai pe culoarea verde a semaforului, iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor şi numai după ce s-au asigurat temeinic, iar acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasarea să se realizeze numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora.