Accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane În ziua de 04 octombrie 2010, în jurul orelor 08:15, pe DN 71, în interiorul localității Conțești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. La fața locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliției Orașului Răcari, care a constatat următoarele: B. Marius, în vârstă de 35 de ani, din municipiul Târgoviște, în timp ce conducea un autoturism din direcția București – Târgoviște, s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui autocamion care efectua virajul la stânga, a intrat în coliziune lateral dreapta cu partea stânga față a acestuia, moment în care a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Din accident a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului, B. Marius, de 35 de ani, care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor producerii accidentului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari.