20 aprilie 2024
Proprietarii câinilor periculoşi, verificaţi de poliţiştii de la Protecţia Animalelor. Ce nereguli s-au găsit

Proprietarii câinilor periculoşi, verificaţi de poliţiştii de la Protecţia Animalelor. Ce nereguli s-au găsit

Acțiune a polițiștilor de la Biroul pentru Protecția Animalelor

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au organizat o acțiune, în municipiul Târgoviște, orașul Titu și localitățile Zidurile și Brănești, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale incidente protecției animalelor, dar și pentru depistarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva persoanelor care încalcă normele privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi..

În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Exemple:

Un bărbat de 41 de ani, din Zidurile, proprietarul unor exemplare canine, din categoria câini periculoși, a fost amendat pentru că nu și-a îndeplinit obligația de a microcipa animalele și de a le înregistra la Asociația Chinologică Română.

De asemenea, acesta nu a respectat obligațiile referitoare la interdicția de reproducere a animalelor din categoria câinilor periculoși neînregistrați.

Un alt bărbat, de 62 de ani, în calitate de deținător al unor exemplare canine agresive de rasă comună, a fost sancționat de polițiști pentru că nu a respectat obligația de înregistrare a acestora la Asociația Chinologică Română, precum și nu a afișat în mod vizibil la intrarea în imobil o plăcuță cu avertismentul “Câine agresiv”.

Alte două sancțiuni contravenționale au fost aplicate unei femei, de 48 de ani, pentru că nu a microcipat și sterilizat exemplarele canine deținute și pentru că a lăsat în libertate ori fără supraveghere animale care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial