Dum. dec. 22nd, 2024

Ne angajăm să respectăm şi să aplicăm prevederile Protocolului pentru constituirea alianţei electorale USD pentru participarea la scrutinul organizat în anul 2014 pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European. Ne propunem să participăm împreună la activităţile necesare pentru aceste alegeri, să câştigăm un număr cât mai mare de voturi pentru candidaţii înscrişi în lista comună a USD. Activitatea la nivel judeţean va fi condusă de un Consiliu de Coordonare Judeţean format din câte trei membri din partea fiecărui partid politic semnatar.

Preşedinţii organizaţiilor judeţene ale fiecărui partid component sunt membri de drept ai Consiliului de Coordonare Judeţean.

Consiliul are ca atribuţiuni aprobarea calendarului comun de acţiune la nivel judeţean pentru campania electorală, desemnarea unui mandatar financiar al alianţei la nivel judeţean, medierea conflictelor dintre structurile locale ale partidelor membre şi soluţionarea oricăror altor probleme.

Consiliul se întruneşte ori de câte ori este necesar pentru a lua decizii în prezenţa a cel puţin unui reprezentant al fiecărui partid. Ne obligăm toţi semnatarii să întreprindem demersurile necesare pentru implicarea membrilor celor trei partide în campania electorală.

Îmi doresc să punem bazele unei colaborări în consiliile locale, să o dezvoltăm şi este de dorit ca împreună să obţinem un rezultat excelent la campania pentru alegerile prezidenţiale din toamna anului 2014. Îmi doresc ca această alianţă să reziste timpului şi să fie utilă afirmării partidelor politice semnatare”, a afirmat Adrian Ţuţuianu, liderul PSD Dâmboviţa.