lun. dec. 23rd, 2024

Administratia Natională de Meteorologie a actualizat ATENŢIONATEA METEOROLOGICĂ – COD GALBEN din data de 11 august 2010 pentru intervalul 13 august 2010 – 16 august 2010, fenomenele vizate fiind caniculă si disconfort termic. Vremea va fi caniculară în cursul dupa-amiezelor în cea mai mare parte a ţării, iar indicele de confort termic ITU va depăsi pragul critic de 80 de unitaţi. Temperturile maxime vor depaşi pe arii relativ extinse 35 de grade, îndeosebi în regiunile sudice şi estice. În această după-amiază, 13 august, cele mai ridicate temperaturi se vor inregistra in sudul şi estul Munteniei, inclusiv municipiul Bucureşti, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei, unde vor fi valori de 38-39 de grade. Fenomenele asociate instabilitaţii atmosferice ( averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină ) se vor manifesta pe arii restranse, mai ales in zonele de munte şi în vestul ţării. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă au obligaţia să monitorizeze cu toată atenţia evoluţia fenomenelor meteorologice , pentru a putea interveni în timp util la apariţia unor situatii de urgenţă. INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL DÂMBOVIŢA