28 aprilie 2024

Vindea alcool cu maşina! A RĂMAS FĂRĂ EA!

Polițiștii dâmbovițeni au verificat legalitatea comercializării băuturilor alcoolice În data de 12 august 2010, polițiști din cadrul Poliției Orașului Titu, împreună cu ofițeri din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor și comisari ai Gărzii Financiare Dâmbovița, au organizat și executat o acțiune pe linia respectării legalității comercializării băuturilor alcoolice pe raza comunei Braniștea. Cu această ocazie, a fost depistat la o societate comercială M. Gigel, din municipiul Târgoviște, angajat al unei alte firme, în timp ce distribuia băuturi alcoolice cu un autoturism, respectiv: 196 de pet-uri a câte trei litri cu băuturi spirtoase și intermediare inscripționate cu banderola unei societăți comerciale și 68 de pet-uri a câte trei litri cu băuturi spirtoase și intermediare neinscripționate sau cu banderola deteriorată. Bunurile menționate mai sus și autoturismul au fost ridicate de către Garda Financiară . În cauză a fost întocmit dosar penal, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial