TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Agresorii de la Băleni dau socoteală în faţa oamenilor legii! 15 suspecţi au mari emoţii pentru libertatea lor!

Poliţiştii continuă cercetările pentru probarea activităţii infracţionale a suspecţilor în cazul conflictului din localitatea Băleni

În data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 13:00, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Băleni, cu privire la faptul că, în incinta unui local,are loc un conflict între mai multe persoane.

O echipă de cercetare s-a deplasat la faţa locului, ocazie cu care s-au stabilit următoarele:

În urma unui conflict spontan între un grup de tineri şi administratorii unităţii de alimentaţie publică, au fost distruse mai multe bunuri ( un geam şi trei scaune din plastic), iar două persoane au fost agresate fizic, una dintre acestea necesitând îngrijiri medicale.

Totodată, în exteriorul localului, numitul T.C., în vârsta de 26 de ani, din comuna Racoviţa, a folosit o armă neletală, respectiv un pistol cu gaze, însă nicio persoană nu a fost rănită.

În acest moment, 15 suspecţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 50 de ani, se află la sediul Poliţiei Municipiului Târgovişte pentru audieri, iar în funcţie de materialul probator se vor lua măsurile legale ce se impun.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, loviri şi alte violenţe, port ilegal şi uz de armă neletală, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având exercitarea dreptului de a conduce anulată.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.