COMUNICAT DE PRESĂ
În conformitate cu prevederile art.6 alin.1 din OUG 58/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 283/2010 privind Camerele pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală și pentru abrogarea prevederilor art.II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr.283/2010, în temeiul art.26 alin.1 din Legea nr.340/2004 privind Prefectul și Instituția Prefectului, cu modificările și completările ulterioare, republicată, la 22.08.2013 a fost emis Ordinul Prefectului Județului Dâmbovița pentru constituirea Comitetului Județean de Inițiativă.
În urma convocării persoanelor care fac parte din Comitetul Județean de Inițiativă în cadrul întrunirii care a avut loc în Sala Mică a Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița, a fost ales în urma votului unanim, președintele comitetului mai sus menționat, în conformitate cu punctul B din Anexa nr. 2 a OUG 58/2013.
La această întâlnire a fost dezbătut programul calendaristic al etapelor obligatorii ce urmează a fi parcurse în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, s-a luat act de faptul că în termen de 10 zile de la data numirii președintelui, Comitetul Județean de Inițiativă va delimita circumscripțiile electorale pentru alegerea colegiului județean al Camerei Agricole.
În termen de 20 zile de la data delimitării circumscripțiilor electorale se vor desemna membrii comisiilor electorale de circumscripție și ai birourilor electorale de secție.
Prin grija președintelui, Comitetul Județean de Inițiativă va prelua de la comisiile electorale de circumscripție în termen de 24 de ore de la finalizarea alegerilor, procesele verbale cu rezultatele alegerilor pe circumscripția electorală a Camerei Agricole. Comitetul Județean de Inițiativă este mandatat pentru înscrierea Camerei Agricole Județene în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, aflat la grefa judecătoriei din circumscripția teritorială.
Pe data de 13.09.2013 ora 10.00, va avea loc următoarea ședință a Comitetului Județean de Inițiativă, în Sala Mică a Instituției Prefectului Județul Dâmbovița.
În conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr.58/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 283/2010 privind Camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală si pentru abrogarea art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 283/2010 privind Camerele pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală, la nivelul județului Dâmbovița au fost desemnați să facă parte din cadrul Comitetului Județean de Inițiativă următoarele persoane:
1. Dragomir Meluca – Director Directia Județeană Agricolă
2. Puscașiu Mihai – Consilier Expert Cancelaria Președintelui Consiliului Județean Dâmbovița
3. Alexandru Constantin Stelian – Director Cancelarie – Prefectura Dâmbovița
4. Anton Nicolae – Cooperativa Agricolă “Pomicultorul Dâmbovițean”
5. Popa Dorel – Asociația Crescătorilor de Albine Filiala Dâmbovița
6. Mirica Constantin – Asociația Agricultorilor din Sectorul Vegetal Văleni Dâmbovița
7. Țuțuianu Spiridon – Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine din județul Dâmbovița
8. Brașoveanu Ion – Asociația Pomicultorilor Dâmbovițeni
9. Istrate Mihai – Federația Agrostar
10. Preda Florin – Asociația Producătorilor Agricoli Valea Florilor
11. Soare Dorinel – Asociația Comunelor din România
A fost ales în unanimitate prin vot, în calitate de președinte al Comitetului Județean de Inițiativă, Domnul Istrate Mihai din partea Federației Agrostar.
Biroul de presă