19 aprilie 2024

Mesajul prefectului Iancu Caracota, de 9 Mai! AICI

Prefectul Iancu Caracota a participat astăzi la manifestările dedicate zilei de 9 Mai. Evenimentul s-a desfășurat la Monumentul Eroilor de la Mănăstirea Dealu și a reunit reprezentanți ai Arhiepiscopiei, autorități județene și locale, reprezentanți ai Garnizoanei Târgoviște, veterani de război, partide politice. Iancu Caracota a transmis următorul mesaj: ”9 Mai este o dată providențială în istoria noastră. Evenimentele care ne leagă de această zi ne duc cu gândul, invariabil, la curaj, la demnitate, la victorie și la speranță. Mai nou, 9 mai înseamnă cetățenie europeană, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente. Acum 134 de ani, Mihail Kogălniceanu proclama de la Tribuna Parlamentului Independența de Stat a României, iar acum 66 de ani, Germania nazistă era înfrântă, punând astfel capăt celei mai sângeroase conflagrații din istoria omenirii. Din 2007, alături de întreaga Comunitate Europeană, sărbătorim Ziua Europei, asumându-ne valori şi principii cu ajutorul cărora să ne oferim o viaţă mai bună. Este, aşadar, o zi a sărbătorii, o zi plină de semnificaţii pozitive, pe care mă bucur să o petrec alături de dumneavoastră. Vă urez „La mulţi ani!” dumneavoastră şi tuturor dâmboviţenilor şi vă asigur de consideraţia mea!” Biroul de Presă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial