TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Fieni – Transportatorii de mărfuri si persoane, in vizorul oamenilor legii!

BULETIN INFORMATIV

Poliţiştii din Fieni au confiscat 500 de kilograme de cetină şi au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 6000 de lei, în urma unei acţiuni pe linie de poliţie rutieră

Ieri, 06 august a.c, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni au desfăşurat o acţiune pe linia verificării legalităţii transportului de mărfuri şi persoane cât şi pentru reducerea riscului rutier.

În cadrul acţiunii, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor de circulaţie conform OUG 195/2002, valoarea acestora însumând 6000 de lei.

Totodată, poliţiştii au retras 2 certificate de înmatriculare şi au reţinut două permise de conducere, fiind ridicată în vederea confiscării cantitatea de 500 de kilograme de cetină.

Exemplu : Poliţiştii l-au depistat pe numitul M.A., de 32 de ani, din comuna Brăneşti, în timp ce conducea un ansamblu auto, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 86 alin. 2 din O.U.G 195/2002R.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.