Trei dintre bărbaţii implicaţi în scandalul uriaş de ieri, de la Bălteni, au fost reţinuţi pentru 24 de ore!
Cei trei, cu vârste de 30, 43 şi 70 de ani, au fost duşi în arestul Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa.
Conducerea Poliţiei Dâmboviţa şi-a arătat încă o dată slaba intervenţie la faţa locului.
“Au venit târziu! Şi inspectorul şef şi adjunctul lui. Ţiganii ne-au lovit cu pietrele, cu sapa, cu furcile şi bâtele.
Şefii încearcă să ascundă adevărul. Mereu avem probleme aici, la Bălteni.
Nu e prima dată când poliţiştii sunt bătuţi, scuipaţi, înjuraţi.
Noi intervenim alături de colegii de la Răcari, dar ce să facem când ei sunt atâţia şi atât de violenţi?
Legile sunt prea slabe şi nu ne permit deloc să ne apărăm”, ne-a declarat unul dintre oamenii legii, prezent la faţa locului.