Un lucrător de la stână accidentat în Platoul Montan Bucegi a fost sprijinit de jandarmii montani.
Un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit în zona Zănoaga din Masivul Montan Bucegi pentru sprijinirea unei persoane care, în timp ce desfăşura diferite activităţi la stână, a fost accidentată de o bovină.
Jandarmii au intervenit în urma solicitării telefonice prin Apelul Unic de Urgenţă 112, iar la faţa locului au găsit un bărbat în vârstă de 33 ani care acuza dureri la mâna dreaptă.
Jandarmii i-au acordat primul-ajutor şi l-au condus în siguranţă până în zona Cuibul Dorului, de unde a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Orăşenesc Pucioasa.
Datorită intervenţiei prompte a jandarmilor, în prezent acesta se află în afara oricărui pericol.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA