vin. dec. 27th, 2024

TREI BĂRBAŢI AU FOST REŢINUŢI DE POLIŢIŞTI PENTRU BRACONAJ CINEGETIC

Cei trei au fost depistaţi de poliţişti pe raza localităţii Morteni, în timp ce transportau o căprioară provenită din săvârşirea infracţiunii de braconaj

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Petreşti au procedat la reţinerea a trei persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj după ce în ziua de 05 mai 2013, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Morteni i- au depistat pe raza localităţii, în timp ce transportau într-un atelaj hipo o căprioară.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei trei, identificaţi ca fiind P.C., de 40 de ani şi B.D., de 34 de ani, N.N., de 34 de ani, toţi din localitate, au vânat animalul pe fondul de vânătoare din comună, folosind 4 câini metis-ogar şi un proiector conectat la un acumulator auto.

Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, urmând ca astăzi să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii au identificat şi reţinut suspecţii în cazul furtului unui autoturism

Poliţiştii dâmboviţeni au probat activitatea infracţională a numiţilor R.C., de 24 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea şi P.M., de 20 de ani, din localitatea Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În sarcina acestora s-a reţinut că la data de 23 ianuarie 2013 au pătruns într-o locuinţă din municipiul Târgovişte, de unde au sustras mai multe bunuri şi un autoturism, fiind totodată depistaţi în flagrant în timp ce săvârşeau o faptă similară pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale au identificat tăinuitorii autoturismului sustras de pe raza municipiului Târgovişte, în persoana numiţilor C.C., de 27 de ani şi M.B., de 36 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea, aceştia fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.

Poliţiştii dâmboviţeni au procedat la reţinerea pe bază de ordonanţă a numitului M.B., pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

Două persoane au fost reţinute de poliţişti, în urma unei acţiuni pe linie de urmăriţi

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte-Biroul de Investigaţii Criminale au depistat doi bărbaţi de 32, respectiv 43 de ani faţă de care Judecătoria Târgovişte a emis mandate de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnaţi la executarea unei pedepse de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped de art. 194 din Codul Penal.

Poliţiştii au procedat la reţinerea acestora şi introducerea lor în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa.

Starea tehnică a autoturismelor, în atenţia poliţiştilor rutieri !

Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Găeşti- Formaţiunea Rutieră, au organizat şi executat pe raza de competenţă o acţiune pe linia verificării stării tehnice a autoturismelor.

În cadrul acţiunii au fost oprite în trafic pentru control 92 de autoturisme, poliţiştii aplicând 33 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.860 de lei.

Totodată, ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au retras 7 certificate de înmatriculare.

Tânăr, de 28 de ani, depistat de poliţişti în timp ce conducea un moped fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Răzvad au oprit în trafic pentru control conducătorul unui motoscuter întrucât acesta nu purta cască de protecţie.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că moped era condus de numitul S.V., de 28 de ani, din comuna Răzvad, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002.