25 aprilie 2024
Moreni – Au săpat din greu şi nu s-au ales cu niciun leu!

Moreni – Au săpat din greu şi nu s-au ales cu niciun leu!

Doi bărbaţi care intenţionau să sustragă conductă metalică de pe raza localităţii Moreni au fost depistaţi de jandarmii dâmboviţeni. Un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza Municipiului Moreni, a depistat, în zona împădurită (punctul Sângeriş) din localitate două persoane care încercau să sustragă o conductă metalică, aparţinând unei societăţi comerciale.

În urma aplicării măsurilor legale s-a stabilit că S. Constantin în vârstă de 36 ani şi D. Florin în vârstă de 19 ani, au decopertat solul pe o distanţă de aproximativ 20 metri, folosind unelete specifice intenţionând să scoată la suprafaţă un segment dintr-un tronson de conductă metalică care era folosită pentru transportul de apă sărată de la o fostă sondă la un parc petrolier.

Bărbaţii intenţionau să valorifice materialul feros la un centru de colectare a materialelor feroase.

*** Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial