TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Dâmboviţa, în chinurile regionalizării! Vezi ce FRĂMÂNTĂRI are preşedintele Ţuţuianu!

„Mă îngrijorează tendinţa tuturor ministerelor de a duce structurile descentralizate, de regulă, în municipiul Ploieşti.

Ministerul de Finanţe pregăteşte o regionalizare a structurilor sale şi intenţia este ca tot Ploieşti să fie centru regional.

Direcţia de Sănătate Publică şi Serviciile de Ambulanţă intenţionează de asemenea să creeze centre regionale şi se discută tot de Ploieşti, în condiţiile în care Târgoviştea, din punct de vedere a condiţiilor pe care le are, ar putea să fie mult mai utilă în procesul de descentralizare a sănătăţii.

Există aici o Direcţie de Sănătate Publică, care are clădiri, spaţii, laboratoare, a făcut investiţii majore în ultimii ani şi, dintre toate Direcţiile din regiune, este singura care are cei mai mulţi medici şi personal calificat în structură, mai ales că nu există regula anunţată de ministrul Nicolăescu, aceea de a avea centru regional acolo unde există şi o facultate de medicină şi un spital mare de interes regional.

De aceea va trebui să avem o discuţie cu dl ministru Nicolăescu, pentru că eu cred că este nimerit ca Dâmboviţa să aibă această structură regională aici.

APDRP are aici din anul 2002 o structură regională, dar sunt unii care ar dori să tragă şi această structură regională spre Piteşti sau Ploieşti.

Lucrul ăsta ne-ar crea probleme suplimentare importante. Din 2002 această structură a pregătit specialişti şi avem nevoie ca APDRP să rămână ca structură regională în judeţul Dâmboviţa”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.