16 aprilie 2024
Deputatul Daniel Blaga: “Ne vom asigura de faptul că presa va fi din nou liberă de politicul toxic”

Deputatul Daniel Blaga: “Ne vom asigura de faptul că presa va fi din nou liberă de politicul toxic”

“Reportajul-documentar Recorder, „Prețul Tăcerii”, a scos la suprafață un adevăr extrem de trist: faptul că PSDNL au reușit să „supună” o parte importantă a mass mediei mari, zecile de milioane „pompate” anual către televiziunile și publicațiile devenite „de partid” transformând a 4-a putere în Stat într-un partizan al fiecărui fake news îndreptatat cel mai adesea împotriva noastră. O practică ce a ajuns să pună însăși democrația în pericol, scoasă la suprafața de către o mână de jurnaliști extrem de curajoși care sunt astăzi la rândul lor victime ale unui kompromat orchestrat de cei pe care i-au descoperit drept părtași la lepădarea de deontologie în reportaj. Din fericire, chiar dacă situația pare tragică, există de acum o mare speranță, grație noului proiect al Comisiei Europene!

🖋️ Astfel, conform proiectului, partidele politice vor fi obligate să prezinte defalcat sumele cheltuite pentru orice tip de promovare politică în mass media iar faptul că în România există deja Legea 544 înseamnă că, aplecându-și atenția către România, Comisia are pârghiile necesare pentru a se asigura că PSDNL nu va mai „dribla” legea. Trebuie spus de altfel că USR e astăzi singurul partid transparent din acest punct de vedere și că fiecare membru al său se bucură să știe că și alte partide vor fi forțate să-i urmeze exemplul. Pentru că nu vrem să fim „speciali”, vrem să fim pur și simplu acel exemplu de bună practică urmat de întreaga scenă politică.

⚖️ Mai departe, trusturile mass media vor trebui să-și publice numele patronilor reali, fără firme paravan de ori fel iar România se obligă să înființeze o autoritate independentă menită să investigheze plângerile jurnaliștilor. Concret, fiecare caz de abuz sau „presiune”, că e ea politică sau nu, astfel încât un redactor spre exemplu să nu mai fie forțat să publice „la comandă” un anumit material. Pentru a se asigura libertatea presei, căci ea e imperativă, social media nu va mai putea nici „bloca” automat conținut al presei, fără a se face înainte anumite verificări. E clar, PSDNL va lupta pentru a întârzia acest proces însă, așa cum am văzut cu Legile Justiției, asta-i tot ceea ce vor putea face: să-l întârzie un pic. Pentru că suntem aici și ne vom asigura de faptul că presa va fi din nou liberă de politicul toxic”, spune deputatul Daniel Blaga, preşedintele USR Dâmboviţa şi secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial