TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

VIDEO! Bărbat înjunghiat pe o stradă din București. Atacatorul a fost prins de polițiști

Caz tulburător în Capitală. Un individ a atacat un bărbat pe stradă, cu o armă albă, și l-a rănit grav. Incidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp.

Andreea Marinescu, corespondent Știrile ProTV: Întâmplarea s-a petrecut pe Șoseaua Giurgiului din Capitală. E vorba despre un conflict care a izbucnit între doi bărbați în vârstă de aproximativ 50-60 de ani.

Unul dintre ei, stătea pe loc moment în care un alt trecător, cunoscut de-al lui, spun martorii, s-ar fi apropiat, i-ar fi cerut o țigară, iar în momentul următor l-ar fi lovit cu un cuțit în zona gâtului. Imediat, cei care se aflau în împrejurimi au sunat la poliție și la ambulanță, iar bărbatul, atacatorul a plecat liniștit mai departe, văzându-și de drum.

Polițiștii veniți la fața locului și cei de la serviciul Omorului au început deja cercetările. Victima a primit îngrijiri medicale și se află în acest moment în stare gravă la Spitalul Universitar, iar agresorul, ne spun surse din rândul anchetatorilor, a fost prins.

Semnalmentele pe care oamenii care au fost aici, în zonă, le-au dat i-au ajutat pe polițiști să-l găsească foarte repede pe agresor. Bărbatul avea asupra lui cuțitul și urmează să fie dus la audieri. Deocamdată s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de omor. Rămâne de văzut care va fi cursul acestei anchete și în ce măsură se va înrăutăți sau se va îmbunătăți starea victimei.

sursa: stirileprotv.ro

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.