O locuință din comuna Bilciurești a fost cuprinsă de flăcări, astăzi, în jurul prânzului.
Martorii au sunat la 112, iar la fața locului au ajuns echipajele de la pompieri.
Când au ajuns militarii acolo, focul se manifesta la acoperișul casei.
”În jurul orei 12:35 am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la o casă situată în comuna Bilciurești, sat Bilciurești, pe strada Principală. Garda de Intervenție Cornești intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Garda de Intervenție Răcari cu o autospecială de stingere. De asemenea, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița se află la fața locului. Incendiul se manifestă la acoperișul casei, afectând o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați. Incendiul este localizat, se acționează pentru lichidarea acestuia. Până în acest moment nu au fost identificate victime”, menționează ISU.