Dum. dec. 22nd, 2024

4 tineri au fost răniţi, în această seară, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat pe şoseaua dintre Sperieţeni şi Gura Şuţii.

La volanul autoturismului se afla un tânăr în vârstă de 19 ani.

Acesta ar fi pierdut controlul volanului, spun poliţiştii, iar autoturismul a ieşit de pe asfalt, rostogolindu-se.

Mai multe echipaje de prim-ajutor au fost trimise la faţa locului.

Cei răniţi au fost investigaţi la faţa locului, au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost transportaţi la unitatea de primiri urgenţe.

“În această seară, 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Speriețeni. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 19 ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 721 A, în afara localității Speriețeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului, patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a menţionat poliţia.