2025 de candele vor aprinde, pe 2 mai, “Calea Luminii”, la Târgovişte.
Este unul dintre cele mai apreciate şi mai aşteptate evenimente din Vechea Cetate de Scaun a Ţării Româneşti.
Sute de oameni, atât din localitate, dar şi din ţară sau de peste hotare vin să se bucure de evenimentul de suflet creat de artistul târgoviştean Mihai Şerbănescu.
Este un obicei unic în ţară ca an de an, în Joia Mare, oamenii să se adune în centrul oraşului şi să aprindă câte o lumânare, care simbolizează lumina sfântă a Învierii Domnului.
Credincioşii participă la slujba de la mitropolie, iar apoi se bucură de atmosfera extraordinară emanată de căldura divină.