Dum. dec. 22nd, 2024

Activități desfășurate de polițiștii dâmbovițeni pentru un climat de ordine și siguranță publică

Pe parcursul zilei de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat atât pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, cât și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente fiind suplimentate.

Astfel, peste 140 de polițiști, alături de jandarmi și polițiști locali, au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind organizate 13 filtre.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 395 de persoane și controlate 303 autovehicule.

De asemenea, activitățile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 64 de testări pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 267 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 61.100 de lei.

Totodată, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și au retras 16 certificate de înmatriculare.

În plus, pe parcursul zilei de ieri, solicitări privind intervenția la 27 de evenimente, dintre care 21 au fost semnalate prin SNUAU 112, și au fost semnalate 18 posibile infracțiuni, aproximativ 55,56% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

sursa: Poliţia Dâmboviţa