Şantaj, ameninţare, lovire şi influenţarea declaraţiilor, la Pucioasa.
Un tânăr, de 22 de ani, este cercetat de poliţişti după ce l-ar fi bătut pe un localnic, de 29 de ani.
De asemenea, investigatorii spun că acelaşi individ l-ar fi şantajat şi ameninţat pe un alt tânăr să îi dea 12500 de lei.
Totodată, cel vizat ar fi distrus şi două aparate dintr-o sală de jocuri de noroc.
“Polițiștii din Pucioasa, sub coordonarea procurorului de caz, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr de 22 de ani, acesta fiind arestat preventiv 30 de zile
La data de 21 martie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, față de un tânăr de 22 de ani, din oraș, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, șantaj, influențarea declarațiilor și amenințare.
Din investigațiile efectuate, polițiștii au constatat că, în noaptea de 16 spre 17 martie a.c., în jurul orei 02:30, tânărul, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Republicii, în Pucioasa, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat fizic un alt bărbat de 29 de ani, din localitate.
Totodată, bănuitul, în cursul anului 2023, prin efectuarea unor acte de presiune psihică și de amenințare, i-ar fi solicitat unui alt tânăr 12.500 de lei, sub pretextul achitării unui împrumut.
De asemenea, acesta i-ar fi solicitat victimei să își retragă și plângerea depusă împotriva sa. În plus, bănuitul ar fi provocat distrugeri la două aparate de jocuri de noroc din două săli de joc din orașul Pucioasa.
Persoana respectivă fost prezentată magistraților pe numele acesteia, fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a precizat IPJ Dâmboviţa.