Un bărbat, de 74 de ani, a fost rănit, pe un drum din comuna Corbii Mari.
Omul conducea un scuter, iar într-o curbă a pierdut controlul şi a intrat în gardul unei gospodării.
Agenţii ajunşi la faţa locului l-au testat cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat că avea o alcoolemie de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“În urma deplasării la fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 74 de ani, din comuna Corbii Mari, în timp ce ar fi condus un moped, pe drumul comunal 78, în localitatea Ungureni, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi izbit de gardul unui imobil.
În urma impactului, bărbatul a fost rănit, fiind condus la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul etilotest pentru depistarea consumului de alcool, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În plus, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă”, a precizat IPJ Dâmboviţa.