Razie a polițiștilor dâmbovițeni
În cursul nopții de 20 spre 21 ianuarie a.c., în intervalul orar 20:00 – 04:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au acționat în cadrul unei razii pentru depistarea și sancționarea faptelor antisociale și creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, criminalistică și luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.
Polițiștii au constatat 8 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, iar, pentru neregulile descoperite, au aplicat 374 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la 128.870 de lei. Din totalul amenzilor aplicate, 71 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică și 291 pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G 195/2002.
De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 8 permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare.
Exemple:
La data de 20 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au depistat, pe drumul județean 711 A, în localitatea Serdanu, un bărbat de 38 de ani, din comuna Lungulețu, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, la data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 00:20, pe drumul național 71, pe raza comunei Moțăieni, polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Fieni au surprins un alt bărbat, de 44 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii conducători auto au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice.
De asemenea, în cursul dimineții, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Dragomirești au depistat în trafic, pe DJ 702 B, în localitatea Căprioru, un tânăr, de 20 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus o motocicletă, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule. În plus, polițiștii au constatat că motocicleta era neînmatriculată. În urma testării cu mijloacele din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, însă șoferul ar fi refuzat să fie condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. Acesta a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea unor mostre biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a îmbibației alcoolice.
Tot în cursul dimineții, în jurul orei 03:30, pe raza comunei Voinești, polițiștii din cadrul Secției nr. 5 Poliție Rurală Voinești au oprit pentru control o femeie, de 54 de ani, din comuna Malu cu Flori, în timp ce ar fi condus un autoturism, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Șoferița a fost testată de către polițiști cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice. În toate situațiile, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
sursa: IPJ Dâmbovița