4 mai 2024
Târgoviște – Hoții dau atacul la buzunare! Citește cum poți te ferești să NU cazi în plasa lor!

Târgoviște – Hoții dau atacul la buzunare! Citește cum poți te ferești să NU cazi în plasa lor!

În această perioadă, în zona supermarket-urilor, centrelor comerciale sau a pieţelor, se înregistrează un aflux important de cumpărători grăbiţi şi preocupaţi pentru a profita de promoţiile existente. Pentru ca cetăţenii sau bunurile acestora să nu cadă în mâna infractorilor, poliţia dâmboviţeană le recomandă să aibă în vedere anumite măsuri de autoprotecţie:

-atunci când vă aflaţi la cumpărături, evitaţi să aveţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, în numerar;

-nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc, ci compartimentaţi-i, pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă de fiecare dată când achiziţionaţi un obiect deoarece,astfel, se atrage atenţia infractorilor;

-pe durata deplasărilor prin magazine nu păstraţi borseta sau geanta în căruciorul pentru cumpărături;

-nu purtați portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor sau în sacoşe;

-nu purtați bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile și cel mai des vizate de hoți;

-în cazul în care vă aflați într-o zonă aglomerată, țineți geanta lipită de corp în partea din față, cu sistemul de închidere orientat spre dumneavoastră și protejați-o;

-dacă atunci când vă aflați într-un loc cu public numeros şi vă simțiți înconjurați ori înghesuiți de diverși indivizi, schimbați-vă imediat locul;

-nu încredinţaţi copiilor sau persoanelor în vârstă sume mari de bani;

-la întoarcerea spre casă, evitaţi să vă supraîncărcaţi de cumpărături şi deplasaţi-vă pe străzi şi alei iluminate, nu prin zone întunecate;

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial