mar. dec. 24th, 2024

Sfârșit de săptămână în siguranță

În zilele de 6 și 7 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, sprijiniți de efective de la alte structuri, au fost la datorie pentru a nu fi înregistrate incidente de o gravitate deosebită în planul menținerii ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale, a infracționalității și a accidentelor rutiere cu consecințe grave.

Precizăm că polițiștii rutieri au acționat cu prioritate pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza, conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise, fiind utilizate 16 aparate pentru supravegherea traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor, dar și mijloacele din dotare pentru depistarea alcoolului/ substanțelor psihoactive.

În această perioadă, polițiștii au fost solicitați să intervină la peste 60 de evenimente, dintre care 42 au fost sesizate prin 112.

Au fost sesizate 51 de infracțiuni, dintre care 19 au fost contra persoanei și 11 contra patrimoniului.

Pentru abaterile de la normele legale, polițiștii au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 550.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 46 de permise de conducere, dintre care 25 au fost ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.

Polițiștii dâmbovițeni vor continua acțiunile și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale și asigurarea ordinii și liniștii publice.

sursa: IPJ Dâmboviţa