Dum. dec. 22nd, 2024

Comunicat de presă

La final de an, convinși fiind că mai degrabă avem nevoie să ne descrețim frunțile, decât să citim comunicate de bilanț, ne-am gândit să vă facem o scurtă trecere în revistă a celor mai amuzante, inedite chiar meserii, prezente în nomenclatorul din țara noastră. Subliniem de la bun început că, mai ales ca instituție de control, dar și uman, nu putem decât să-i respectăm pe toți angajații care desfășoară activitate în baza unor contracte legale de muncă și că-i încurajăm să-și poarte cu mândrie statutul…începând cu aburitorii de plută și încheind cu discotecarii.

Ei da, în România, există și este chiar prima pe lista, în nomenclatorul meseriilor, profesia de aburitor de plută. Dacă auzind asta vă imaginați un muncitor care suflă aer cald peste dopul de vin, ei bine, aflați că sunteți destul de departe de adevăr. Un „aburitor plută” este un operator la instalațiile de prelucrare a lemnului și fabricarea hârtiei.

Nu mai puțin neobișnuit sună meseria de „defectolog”, mai ales că nu ne-am fi gândit că defecțiunile pot fi găsite-n COR. Oricât de bizar sună, aceasta este însă o meserie cât se poate de serioasă. Așadar, un defectolog este un specialist cu ocupații intelectuale și științifice care are cunoștințe de înalt nivel în științe fizice, biologice, sociale și umane.

Mergem mai departe și aflăm că în Clasificarea Ocupațiilor din România există și alte meserii cel puțin la fel de interesante, mai ales că denumirea lor nu reflectă sub nicio formă domeniul de activitate. De exemplu „fazanierul” este cel care se ocupă cu creșterea și îngrijirea bovinelor, porcinelor, caprinelor, cabalinelor și altor specii, a păsărilor de curte, albinelor, viermilor de mătase etc. „Discotecarul” este, cu totul neașteptat și departe de zona disco, un funcționar dintr-o bibliotecă sau arhivă, care are în sarcină să țină registre de prețuri de achiziție, să țină evidența restituirii cărților, să claseze și să arhiveze documente.

Iar dacă vă gândeați că „aglomeratorist” înseamnă să înghesui jumătate de casă în geamantanul pregătit pentru vacanță, ori să fii responsabil pentru ambuteiaje în trafic, aflați că această denumire o deține angajatul care supraveghează diferite instalații și agregate fixe, linii de montare și producție.

Poate n-o să vă vină să credeți, dacă nu lucrați în domeniu, dar în România există și o ocupația care presupune „întreținerea și repararea navelor spațiale”, iar dacă nu ne credeți, puteți căuta CAEN 3316 și veți afla că acest cod permite desfășurarea de activități de reparare și întreținere a aeronavelor și a motoarelor pentru aeronave. O altă meserie înrudită, cel puțin lingvistic, este transportul spațial de mărfuri și persoane, care presupune lansarea sateliților și a navelor spațiale și transportul spațial de mărfuri și pasageri.

În România sunt legale și serviciile de spiritism, astfel că cei care simt că au astfel de abilități pot face o afacere, ca și cei care se simt inspirați de creșterea lamelor și a cămilelor.

Indiferent ce meserie aveți, noi vă felicităm, vă mulțumim că vă audecți aportul la economia acestei țări și vă dorim și dumneavoastră și tuturor colaboratorilor noștri Sărbători Fericite, un an nou mai bun și multe realizări! Să ne vedem cu bine și cu zâmbetul pe buze și în 2024!

Lixandru Marius

Inspector Șef