Ofițerii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R. desfășoară 9 percheziții domiciliare, pe raza județului Dâmbovița, la locuințele mai multor suspecți de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Aceștia sunt suspectați că sustrăgeau bunuri din străinătate.
La data de 19.12.2012, ofițerii Direcției de Investigații Criminale – IGPR sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, efectuează percheziții domiciliare la locuințele mai multor suspecți de săvârșirea a infracțiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (art. 323 din Codul penal).
Suspecții, angajați (conducători auto) ai unei societăți comerciale din județul Dâmbovița cu obiect de activitate transportul internațional de mărfuri, se deplasau pe teritoriile statelor vest-europene, în principal Austria, Germania, Franța, Spania, Italia (cu tranzit Ungaria, Slovenia) unde comiteau furturi de motorină și bunuri din autocamioane TIR și din depozite sau societăți comerciale din zonele limitrofe șoselelor.
Suspecții vizau în special roți de rezervă de la alte autocamioane, anvelope, jante, acumulatori auto, aparatură electronică etc.
De comiterea faptelor este suspectat și unul dintre asociații firmei care are calitatea de administrator.
Suspecții transportau bunurile furate prin disimularea cu bunurile transportate legal sau introduse în locașuri special amenajate ale remorcilor.
Pentru sustragerea de motorină din rezervoarele autocamioanelor parcate, aceștia foloseau instalații artizanale montate pe sașiul autocamioanelor cu care se deplasau.
6 persoane pentru care s-au emis mandate de aducere, urmează a fi conduse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru audieri și dispunere de măsuri legale.