mar. dec. 24th, 2024

Drumurile publice din județ au fost monitorizate de către polițiști pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație

În perioada 23-29 octombrie a.c., timp de șapte zile, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, în zilele de luni și miercuri polițiștii au acționat pentru combaterea indisciplinei pietonilor, în zilele de marți și joi pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor, iar, în ziua de vineri activitățile polițiștilor s-au axat pe depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.

În weekend, atenția polițiștilor s-a îndreptat spre participanții la trafic care se urcă la volan, deși au consumat băuturi alcoolice sau substanțe cu efect psihoactiv.

În urma activităților desfășurate pe drumurile publice, pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii rutieri au testat 580 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau droguri, iar, pentru neregulile descoperite în trafic, polițiștii au aplicat peste 800 de sancțiuni contravenționale.

Din totalul acestora, 124 au fost pentru depășirea cu mai puțin de 50 de km/h a vitezei maxime admise, 8 pentru depășirea cu 51-70 de km/h a vitezei maxime admise, 36 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor/vehiculelor.

Alte 134 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pietonilor, iar 169 bicicliștilor care au încălcat regulile de circulație pe drumurile publice.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 83 de permise de conducere, cele mai multe, 36, fiind pentru neacordarea priorității de trecere.

Polițiștii rutieri reamintesc tuturor participanților la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație pentru a reduce gradul de victimizare prin evenimente rutiere negative.

De asemenea, în cazul în care sunteți implicați într-un accident rutier sunaţi prin apelul unic de urgenţă 112 pentru a anunţa accidentul. Dacă nu sunt victime, după îndepărtarea mașinii de pe carosabil, prezentați-vă la cea mai apropiată unitate de poliţie în vederea întocmirii actelor de constatare.

Dacă sunt victime, așteptați venirea echipajului de poliţie, a ambulanţei și a serviciului de descarcerare, dacă este cazul. Încercaţi să acordaţi primul ajutor victimei. De asemenea, în această situaţie, nu mutaţi mașina de pe carosabil!

Cei implicaţi nu au voie să părăsească locul accidentului. Părăsirea locului accidentului constituie infracțiune!