„În Consiliul Local nu este linişte. La noi, la Găeşti, există o altă alianţă, PNL-PDL, care face majoritatea. Ne sunt blocate proiectele. Sunt atât de hotărâţi să blocheze proiectele, încât blochează şi proiectele lor. La o şedinţă am făcut o rectificare de buget în care am adunat tot «mărunţişul» pe care îl mai aveam pe la deplasări, pe la Casa de Cultură.
Efectiv am blocat alte activităţi ca să acopăr o acţiune făcută tot de dumnealor.
E vorba despre acel milion de lei mită electorală botezat «sprijin pentru seniorii oraşului». Bineînţeles că s-a dat la toţi pensionarii câte un milion cu o săptămână înainte de alegeri (n.n. – alegerile locale), dar banii nu au fost prevăzuţi în buget.
Aceştia trebuia să existe la capitolul «Ajutoare sociale».
Am adunat şi am blocat tot ce ar mai fi avut alte instituţii pe la deplasări, pe la cheltuieli de funcţionare, chiar le-am restrâns pe toate, ca să acopăr aceşti bani.
A ieşit un mare scandal, că ce doresc eu să fac cu aceşti bani? Le-a fost imposibil să înţeleagă că aceşti bani i-au cheltuit ei total ilegal, înainte de a veni eu, şi că singura mea soluţie este să-i bag pe ei în legalitate, că doar nu vom merge să anunţăm continuu Curtea de Conturi şi Procuratura, că au făcut o ilegalitate.
Ei s-au opus la intrarea în legalitate, atât a Consiliului Local care a votat acest ajutor fără să existe bani, cât şi a primarului care i-a dat fără să existe bani la capitolul acela.
Când faci o cheltuială, trebuie să te asiguri că ai avut prevăzut în buget. Atât de hotărâţi au fost să respingă, că îşi respingeau şi salvarea lor”, a menţionat primarul oraşului Găeşti, Dan Iacobuţă.