A TRECUT LA CELE VEȘNICE PR. GHEORGHE CIOBANU, FOST SLUJITOR LA PAROHIA POTLOGENI, PROTOIERIA GĂEȘTI (1955-2023)
A trecut la cele veșnice, la vârsta de 68 de ani, Părintele Ciobanu Gheorghe fost slujitor la Parohia Potlogeni, Protoieria Găești.
Părintele s-a născut la 1 ianuarie 1955, în localitatea Ionesti, județul Dâmbovița, în familia unor buni creștini.
Cursurile primare și gimnaziale le-a făcut în localitatea natală. În anul 1981, a absolvit Seminarul Teologic din București, iar în anul 1983 s-a căsătorit cu domnișoara Maria Păun cu care are doi copii.
A fost hirotonit preot pe seama Parohiei Ghergheşti în anul 1983,unde a slujit pana în anul 2014, când a fost transferat la Parohia Potlogeni, iar, în anul 2018, s-a pensionat.
Slujba de înmormântare va fi oficiată în biserica parohiei Ghergheşti, duminică 10.09.2023 ora 13:00 după săvârșirea Sfintei Liturghii.
Veșnică sa-i fie pomenirea!
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI