TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit 10 mii de sticle cu apă oamenilor din Crevedia afectați de exploziile de la depozitul GPL

ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI  A OFERIT 10.000 DE STICLE DE APĂ LOCUITORILOR DIN CREVEDIA AFECTAȚI DE RECENTA TRAGEDIE

10.000 de sticle cu apă au fost oferite, sâmbătă,9 septembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon,  locuitorilor din Crevedia afectați de recenta tragedie.

În perioada următoare, Eparhia noastră se va implica și în reconstrucția și reparația caselor afectate de explozii.

De asemenea, reamintim că  în sprijinul victimelor s-a desfășurat o campanie de donare de sânge la care au participat 302 preoți împreună cu credincioșii lor, fiind donați 102 litri de sânge. Eparhia noastră a oferit câte 5.000 lei familiilor persoanelor decedate și s-a ocupat de tot ceea ce ține de înmormântarea acestora. Familiile celor decedați beneficiază de consiliere duhovnicească, iar cei afectați de explozii au primit alimente și diferite obiecte de curățenie. Înaltpreasfinția Sa a trimis un mesaj de consolare, de încredere și de speranță chiar în ziua producerii tragediei de la Crevedia și coordonează întreaga acțiune de ajutorarea a celor aflați în suferințe și în nevoi.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.