lun. dec. 23rd, 2024

Comunicat de presă

„Agnus Dei. Mielul lui Dumnezeu. Cel ce ridică păcatul lumii” – o nouă expoziție organizată la Muzeul de Istorie din Târgoviște

În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită să vizitați, începând cu data de 7 aprilie 2023, expoziția „Agnus Dei. Mielul lui Dumnezeu. Cel ce ridică păcatul lumii”, organizată la Muzeul de Istorie.

Tema Mielul lui Dumnezeu, simbol liturgic al jertfei lui Hristos, apare în monumentele de tradiție bizantină sub înfățișarea unui miel cu capul înconjurat de un nimb circular și cu crucea sprijinită pe trupul său. Hristos este adăpostit de asteriscos și un procovăț. În cadrul expoziției, sunt expuse și icoane de tradiție greacă, rusă și românească, alături de pocale, candele, sfeșnice. 

Maica Domnului din Novgorod, Znamenie (a Semnului), reprezentată cu mâinile înălțate în rugăciune, având Pruncul Iisus în dreptul pântecelui ei, înconjurat de o mandorlă luminoasă și împărțind binecuvântări, provine de la școală rusească, atelier Kholui și este datată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Această reprezentare iconografică a Maicii Domnului este considerată una dintre primele imagini iconografice ale Fecioarei Maria și, alături de ea, mai pot fi admirate triptice, icoane cvadripartite (Maica Domnului Kzanskaia, Sf. Ierarh Nicolae, Sf. Mucenic Gheorghe, Sf. Mucenic Dimitrie, Răstignirea Domnului), icoane cu ferecătură etc.

Expoziția va fi deschisă până pe 14 mai 2023 și va putea putea fi vizitată zilnic în intervalul orar 9:00 – 17:00.

Vă aşteptăm cu drag!                      

Compartimentul Imagine, Relații Externe,

 Consiliului Județean Dâmbovița