lun. dec. 23rd, 2024

La data de 26 martie a.c. polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

În urma deplasării la fața locului și din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că un bărbat, în vârstă de 76 de ani, din Târgoviște, ar fi condus un autoturism, în localitatea Viișoara, ar fi pătruns de pe un drum secundar pe drumul național 72, moment în care conducătorul unei motociclete, în vârstă de 34 de ani, din Ionești, care se deplasa din direcția Găești către Târgoviște, ar fi evitat impactul cu autovehiculul, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un șanț.

Conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului rutier, ulterior, fiind identificat de polițiști pe raza municipiului Târgoviște.

În urma accidentului, conducătorul motocicletei și o pasagera, respectiv o tânără de 24 de ani, au fost răniți.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.