lun. dec. 23rd, 2024

Ministrul mediului Rovana Plumb, preşedintele CJD, Adrian Ţuţuianu, directorul ADR, Liviu Muşat, şi deputatul Gheorghe Ana au redat oficial circulaţiei drumul judeţean 711 A, care face legătura între comuna Potlogi şi autostrada A1.

Este vorba despre un tronson care face parte din celebrul drum al sudului, care străbate localităţile Dobra – Cornăţelu – Braniştea – Titu – Sălcuţa – Odobeşti – Potlogi – Corbii Mari.

Valoarea totală a proiectului este de 69 de milioane de lei, din care 55 sunt contribuţie europeană nerambursabilă.

Săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a împrumutat 10 milioane de lei de la CEC Bank pentru a termina Drumul Sudului.

Conform contractului, lucrările ar fi trebuit să fie gata în luna februarie a acestui an, dar au intervenit unele probleme pe tronsonul inaugurat care au impus modificarea proiectului iniţial.

Porţiunea de drum dintre Potlogi şi autostradă era într-o stare avansată de degradare.