lun. dec. 23rd, 2024

❚ Meciul nu s-a pierdut în ultimele 3 secunde, ci mai degrabă în… primele 4 minute şi 30 de secunde de joc ale sfertului 4

Sala Sporturilor, spectatori 1900. Au arbitrat: A.Jovovic, I.Milicevic şi N.Kovacevic. Comisar FIBA: T.Jovancic.

Târgovişte: G.Mărginean 17 (3), E.Babkina 15 (1), X.Tihonenko 13, J.Robbins 13 (1), M.Miljkovic 6 (1), N.Novosel 6, A.Stoenescu 3 (1), I.Matic 2. Antrenor: G.Dikeoulakos.

Schio: L.Macchi 18 (3), J.Nadalin 16, R.Masciadri 12 (3), G.Sottana 9 (1), J.Lavender 9, D.McCray 6, E.Godin 6. Antrenor: Maurizio Lasi.

Mai erau 3 secunde de joc şi târgoviştencele conduceau cu 75- 73! Doar trei secunde de joc, dar jocul… greşeala aşteaptă: Laura Macchi, poate cea mai rutinată jucătoare a peninsularelor, aruncă de 3 puncte, de undeva din lateral, şi… face linişte în sală! 75-76 şi mai rămăseseră doar 2,9 secunde!!! Doar 2,9 secunde de joc, insuficiente pentru ca CSM Târgovişte să debuteze cu o victorie în Euroligă!

Oricum, meciul nu s-a pierdut în ultimele 3 secunde, ci mai degrabă în… primele 4 minute şi 30 de secunde de joc ale sfertului 4, perioadă în care târgoviştencele n-au marcat nici măcar un singur punct! Şi asta după un sfert 3 de excepţie. Şi cât a contat, s-a văzut în final…

Tinel Aldea | tinel.aldea@jurnaldedambovita.ro