lun. dec. 23rd, 2024

“Legat de aşa-zisa suspendare a acordării facilităţilor pensionarilor din municipiul Târgovişte care au o pensie mai mică sau egală cu 800 lei, temă lansată de aproape două săptămâni, avem de spus câteva lucruri.

În anul 2008 a fost emisă o Hotărâre a CLM privind acordarea unor facilităţi pensionarilor, hotărâre în care se menţionează textual, la articolul 1, că începând cu data de 1.11.2008 se aprobă la cerere acordarea de facilităţi pensionarilor din Târgovişte, cu o pensie mai mică sau egală cu 800 lei, pentru mijloace de transport public de călători.

Atât timp cât acest act administrativ nu a fost modificat, revocat sau înlăturat în vreun fel, aceste subvenţii, aceste facilităţi acordate pensionarilor trebuie să-şi producă efectele.

La nivelul unităţii administrativ-teritoriale această atribuţie privind acordarea facilităţilor aparţine exclusiv Consiliului, care este unicul organ ce poate să retragă aceste facilităţi.

Până la acest moment, CLM nu a emis o asemenea hotărâre, motiv pentru care se tinde la suspendarea sau la înlăturarea acestor facilităţi.

Pe de-o parte este lovit de nulitate absolută, iar pe de altă parte reprezintă în mod evident un abuz, în condiţiile în care o hotărâre a Consiliului Local trebuie executată de toţi destinatarii săi, de primar, dar şi de către directorii instituţiilor deconcentrate de la nivelul Primăriei Târgovişte”, a declarat Cristian Stan, consilier municipal USL.

“Nu există o hotărâre CLM care să anuleze precedenta hotărâre prin care s-au acordat facilităţi, ci există o dispoziţie verbală a primarului Gabriel Boriga dată celor de la Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei, care imediat s-a conformat.

Eu, ca om politic cu ceva experienţă, stau şi mă gândesc care ar fi explicaţiile unei asemenea decizii. Am găsit cel puţin 3. În primul rând, încearcă să creeze nemulţumiri în sânul populaţiei din Târgovişte în perspectiva alegerilor parlamentare.

Această încercare sigur că are la bază un scenariu scris în laboratoarele securisto-pedeliste din Dâmboviţa. O altă explicaţie ar fi încercarea de a constrânge AITT, prestatorul de servicii şi pe cel care este asociat, Ana Bogdan, astăzi lider la Partidul Poporului – Dan Diaconescu, formaţiune politică ce a înţeles să facă o majoritate cu noi în CLM.

Şi asta pentru că aceste subvenţii se decontează la AITT şi vin să susţină activitatea acestei societăţi care este importantă pentru transportul public din municipiu. În al treilea rând, cred că este vorba şi despre incapacitatea actualei administraţii publice de a asigura resursele financiare pentru a putea rezolva toate problemele care au făcut obiectul bugetului municipiului pe 2012.

Oamenii au cheltuit foarte mult pe tot felul de lucruri şi, ca atare, încearcă să taie de acolo unde nu există clientelă de partid şi încearcă să pună în dificultate oamenii care au cu adevărat probleme şi care trebuie sprijiniţi.

Declar ferm că niciodată PSD şi USL nu vor vota vreo măsură care să vină să taie din drepturile cuvenite celor aflaţi în situaţii defavorizate

Măsura dispusă de primarul municipiului Târgovişte încalcă o hotărâre a CLM şi încalcă, pe cale de consecinţă, legea. Această dispoziţie este un abuz în serviciu, calificat”, a precizat şi şeful PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.